Dear Everyone Else, i am about to fall apart..

E greu să îți transformi sentimentele în cuvinte. E greu să explici cum te simți. Cînd cineva te întreabă *ce sa întîmplat* e imposibil să răspunzi. Nimeni nu te înțelege chiar dacă a trecut printr-o situație asemănătoare. Situațiile poate sunt identice, dar sentimentele și impactul lor asupra oamenilor sunt total diferite. Fiecare are problemele sale, motivele sale să fie trist, să plîngă. Poți să fii distrus pe dinăuntru, dar niciodată să nu spui de ce. Nimeni nu te înțelege. Nimănui nu-i pasă.

Urăsc sentimentul acesta. Cînd pur și simplu aștepți. Aștepți să ajungi cît mai repede acasă, în camera ta, să închizi ușa, să te arunci în pat și să descarci tot ce ai ținut în tine pe parcursul zilei. Sentimentul acesta de resemnare și disperare. Sentimentul cînd nimic nu e rău, dar nimic nu e bine. Și ești obosit. Obosit de tot, obosit de nimic. Și pur și simplu vrei pe cineva acolo, lîngă tine, care să îți spună că totul e bine. Dar nu e nimeni. Și îți dai seama că trebuie să fii tare pentru tine. Dar ești obosit să aștepți.

Obosit să fii tare.

Și măcar 1 dată ai dori ca totul să fie simplu.

Să îți fie ușor.Să fii ajutat.Să fii salvat.

Mai speri.Mai aștepți.

Continui să fii puternic și să lupți.

Cu lacrimi în ochi, dar continui să o faci.

Ceea ce nu se spune..ci se simte♥

S-a întîmplat totul cu aproximativ 4 sau 5 ani în urmă, într-o seară de sîmbătă, la o discotecă ca oricare altele. Eram la o zi de naștere. Și cum e tradiția moldoveanului să bea de sănătatea *imininiței*, am făcut-o și eu. Eram pe valul meu și nici treabă nu aveam cu nimeni. Eu nu prea țin minte lumea nouă pe acolo, dar ea mă ține minte 100% :D Peste cîteva luni am făcut cunoștință pe saiturile de socializare. Prima replică a ei a fost: ești ca DURACELL...unde poate să încapă atîta energie în tine??? Eu nu știam ce să-i răspund deoarece așa am fost dintodeauna. Aici a început istoria unei prietenii care durează și pînă în ziua de azi. Am găsit o persoană molipsitoare care nu mă lasă să mă plictisesc niciodată. Țin minte cînd vorbeam cu ea ore întregi la telefon de parcă ar fi băiatul cu care mă întîlneam de ani de zile :) Să mă întrebe acum cineva despre ce vorbeam, bag mîna în foc că nu țin minte și gata. Am avut și multe neînțelegeri, dar ceea ce îmi place la NOI este că lucruri banale ca banii sau invidia, fățărnicia sau minciuna nu au stat la mijloc. Ne certam din cauza geloziei prietenești))neștiinei noastre copilărești, care acum ne pare o bătaie de joc și un neuron în minus. Îmi știe toate secretele - știu tot ce are pe suflet. Am prins ploaia împreună - dar ne-am ținut de mînă și astfel stropii nu au părut atît de mari și reci cînd au penetrat sufletul nostru fragil..Am prins și razele de soare împreună ce ne-au mîngîiat sensibilitatea iubirii noastre prietenești. Chiar stăteam azi și îmi imaginam ce o să fac peste o lună fără ea. Cine o să mă trezească dimineața, cu cine voi depăna amintirile unei zile înainte de somn. Am învățat să facem totul împreună: curățenie jumătate de casă eu - jumătate ea...eu să încep mîncarea și ea s-o ducă pînă la capăt. Compromisul e punctul nostru forte. Să se gîndit cineva că ea o să privească cu mine DOM2..? Sau eu împreună cu ea seriale care nici pînă acum nu le-am înțeles sensul(cu toate că am privit nu o serie două, dar sezoane întregi). Totul facem ZA KAMPANIU :D  Împart cu ea tot - un apartament, un pat, pe bobikk și pătura sub care ne ascundem cînd ieșim la balcon să ne delectăm cu imaginea orașului de noapte..Am împărțit chiar și băieți :D Am avut interviuri pentru lucru în numele ei, iar ea s-a dus la întîlniri în locul meu. Pare nebunesc, dar așa ne facem noi viața mai interesantă.
Furăm mandarine una de la alta și de fiecare dată la întrebarea CINE MI-O P*Z*I* MANDARINA? ne uităm una la alta și ne rîdem fără supărare. Nu pot ține pică pe ea. Face ochii ca motanu din Shrek și asta mă înmoaie. Îmi zice că în fiecare zi tuflesc o catletă nouă. Eu nici pînă în ziua de azi nu prea înțeleg ce are în vedere, dar odată și odată o să aflu și să nu dea domnul să fie ceva de rău - o bat numai din simplu motiv că rîdeam la vorba asta și spuneam DAAA...IA TAKAIA ... :D
Știu că o să mă bată cînd o să citească asta, dar la sfîrșit o să mă cuprindă și o să mă pupe :*

Mulțumesc că exiști..TE IUBESC♥

Fara subiect..

Azi nu voi duce cont de ortografie si de asezarea corecta in pagina. Azi imi voi asterne gindurile asa cum imi vin in cap - dezordonat si fara sens. Azi eman tristete..As putea vorbi despre cit de multi prieteni...n'am...Sau in genere, despre ce inteleg eu prin cuvintul prietenie. Azi nu ma defineste nimic din ce m'ar putea defini de obicei. Nu sunt eu - cea de toate zilele. Vesela, cu zimbetul pina la urechi...eu cea nebuna. Azi pot spune ca m-am saturat. M-am saturat de mine, fata buna care iarta tot..fata care se modeleaza dupa caracterele altora numai pentru a evita o cearta. Deci..e vina mea. Nu ar trebui sa ma supar cind altii gresesc si sa continui sa-mi fac griji pentru ei, nu? Da, asa sunt eu. Am fost invatata sa fiu buna cu oricine. Am fost invatata sa incerc din rasputeri sa evit conflictele. Dar de fiecare data imi dau seama ca o doza mai mare de bunatate dn partea mea, implica un egoism de 10 ori mai voluminos din partea celor din jur. De ce eu ar trebui sa ma gindesc la toti si nimeni la mine? Prin grija pe care o am pentru asa-zisii prieteni, nu-mi ramine un pic de compatimire pentru propria'mi persoana(si asta e pacat)...

Azi eman tristete pentru ca m'am plictisit. Azi m'au dezamagit 3 persoane si eu la rindu'mi 2..Azi am vazut-o pe mama plingind din cauza proastei mele dispozitii. Azi mi-a crapat sufletul in 20..50..1000 de bucati care s'au infipt in peretii pieptului cauzind un sentiment de sufocare. 

Ma joc in dualitatea sufletului si a mintii. Mi'au ramas alaturi doar citeva alune si o cana de ciocolata fierbinte, iar degetele fug pe tastiera care isi incilceste literele in prisma unor ochi inlacrimati. 

Azi m'am suparat pe mine..Azi ma dojenesc pentru momentele cind puteam sa fiu fericita, dar eu mi-am dat fericirea altora..ei si'au batut joc de ea .. :(

They say i'm dreaming too big...i say this town's too small

Viitorul este suma pașilor pe care-i faceți. (Henri Coanda)

Clădind secunde peste minute, ore peste zile și luni suprapuse pe ani, construim un fundament bazat pe dorințe. Ne proiectăm propriul alter-ego în fumul greu al zilei de mîine. Conștient sau inconștient, voluntar sau involuntar, ne rotim în jurul axei noastre, pe care o numim VIS…Fiecare dintre noi visează la ceva anume. Cineva vrea un iphone, altul un S-Class, o mamă vrea ca copilul ei să fie sănătos, iar un tată – să asigure familiei sale un acoperiș deasupra capului. Visăm de la mărunțușuri pînă la lucruri indispensabile. Credem în veridicitatea dorințelor noastre. Fugim. Luptăm. Încercăm să facem ceva numai să nu stăm locului. Fug. Lupt. Sper. Acționez. Îmi pictez viitorul în culori de entuziasm, în falduri de fericire și iubire, cu vopsele de speranță.
Da..! Sunt om ca și tine..! Am inimă să iubesc și cap să judec.! Am ochi să văd, urechi să aud și gură să spun ceea ce cred.! Am picioare să mă duc unde vreau și mîini să iau ce vreau.! Am și eu dorințe…dar pe lîngă ele, am și timpul Bătrînului Cronos pentru a le pune pe roate. Închid uși pe care nimeni nu le-a putut deschide și aprind felinare ale speranței în bezna cotidiană. Am găsit puterea în mine să dau viață viselor. Am alături de mine niște părinți de aur, un frate grijuliu și prieteni credincioși. Încrederea lor mă face să mă simt cu adevărat puternică. Mă alimentez din zîmbetul și din al lor *TU POȚI*…Cred în mine și asta e cel mai important. Acest devotament bătut în cuie îmi dă curajul să fac pietrele să curgă și apa să stea locului. 

Știu…!!! 

Vreau..!! 

Pot.!

Am zburat, dar întodeauna s-au găsit inși care să mă tragă de mînecă înapoi. Am cunoscut dezamăgirea și trădarea, fătărnicia și egoismul. Am căzut la pămînt nu numai o dată. Am plîns. Am regretat. Am conștientizat. M-am ridicat și am mers mai departe. Am călcat peste cadavre de vise și m-am împiedicat de resturi de speranțe. Am privit înainte și am reușit.

Acum mă aflu cu un picior în pragul unui nou început J Mă desparte de visul meu doar o adunătură încîlcită de luni și roiuri frontale de zile. Sunt fericită. Inspir. Expir. În sufletul meu e o atmosferă de primăvară. Sunt plină de optimism. Cred în dorințele mele. Cred în viitorul meu. Cred în mine. A venit timpul ca și visele mele să fie auzite. Nu renunț..!

Da..! Sunt om ca și tine.! Simt. Trăiesc. Visez. 

Tu, cel care citește aceste rînduri – nu renunța în ceea ce crezi. Luptă pînă în pînzele albe deoarece meriți tot ce-i mai bun. Să fii iubit și să iubești. Să fii stimat și să stimezi. Să te simți împlinit.
Visează. Acționează. 

WiTh lOvE ... Tanyusha ©

Soul aproach...

Iubim fără încetare: pe mama, tata, primăvara, marea...iar eu te iubesc pe tine. E frumos sentimentul, trăiesc datorită amintirilor pe care le răsfoiesc de mii de ori pe zi(mi-e frică să nu le uit odată pentru todeauna și cu ce o să rămîn..?..) :( Ți-am spus vreodată că te visez în fiecare noapte sau că scriu mesaje dar într-un final le șterg deoarece mă tem să le trimit unui destinatar ca m-a uitat de mult timp. Te văd în luminile orașului de noapte, te vad în fiecare frunză care cade alene pe pămînt; te aud în fiecare cîntec, în fiecare voce de pe stradă și îți caut mirosul prin fumul de țigară....și așa over and over again de un infinit de ori. Da..e frumos să iubești, dar e dureros să o faci în tăcere. Tu poate nici măcar nu îți dai seama ce pornografie sentimentală se petrece în mine de fiecare dată cînd te văd..e de ajuns numai să aud numele tău și mă apucă euforia..e de ajuns să te văd online și nu-mi pot lua ochii de la poza ta de pe avatar. Nimeni nu știe, nimeni nu înțelege că mintea mea e plină de gîndurile despre tine, inima e full de sentimentele demult uitate...tu ești aerul pe care îl respir și uneori nu-mi ajungi(vreau să te am în așa cantități încît să mă sufoc de tine)...dar tu ești prea departe și poate prea indiferent ca să îți pese. Îmi este frică să te știu fericit fără apartenența mea la fericirea ta...m-am săturat să zîmbesc fals și să mă dau drept cea care nu sunt. It is so hard without U :(

Da..!..Iubim fără încetare..eu te iubesc fără încetare. Vreau să fii cel mai fericit, cel mai iubit și cel mai dorit. Cea mai mare bucurie pentru mine e să știu că la tine totu-i ok :*

No mercy...

http://www.youtube.com/watch?v=FMhzoY9Tklo

Mii de gînduri se contopesc cu secundele în fiecare zi a vieții noastre umile. Ne întrebăm de ce ne-a lăsat iubitul sau de ce am primit notă negativă la un oarecare examen, de ce s-au terminat reducerile în buticul preferat sau de ce am pus atîtea kilograme în plus? Suntem atît de ocupați cu lucruri banale încît nu vedem cum trece viața pe lîngă noi(din păcate). Mă ia mama dracului cînd văd oameni care nu știu să prețuiască viața la justa sa valoare, oameni care pendulează între extreme fără să se gîndească la ziua de mîine. Privind videoul de mai sus am încercat să înțeleg de unde atîta cruzime în lumea noastră :( Ne-am transformat în *animale cu două picioare care merg pe pămînt*(inspirată de BUG Mafia)..Dacă nu ați înțeles încă, atunci menționez: o fetiță de doi ani a fost lovită de două mașini(lovită e puțin spus, strivită fără milă și lăsată să moară acolo singură pe stradă). Eu nu am cuvinte, numai lacrimi în ochi și ură în suflet. Se spune că viața este pregătirea noastră pentru moarte. Acum o simplă întrebare: ce pregatire a avut ea? Ce a înțeles din scurtul destin inocent? Doi ani lume? Înțelegeți? Perioadă cînd se fac primii dintre primii pași, primele cuvinte rostite...Vă imaginați ochișorii care privesc lumea nouă, zîmbetul inocent, mînuțele fine și piciorușele care fug departe de probleme, inhibiții și răutate. Nu îmi pot scoate din cap imaginea ei din ultimele secunde. Mersul nesigur și acea privire înapoi. De parcă se uită ce lasă în urmă...și cînd întoarce privirea batzzz - neantul. E jalnică lumea, e fără milă. Niște nulități care se cred D-zeu. NU NU și iarăși NU..!!! I-ați luat dreptul la existență, ați făcut-o să sufere atunci cînd nici măcar nu știa ce este suferința, ați împins-o la moarte atunci cînd nici măcar nu știa în totalitate ce este viața. Ce inimă poți să ai? De cănd oamenii s-au transformat în mașini? Ar trebui să ne analizăm umila existență; să devenim mai buni, mai conștienți de propriile acțiuni; să aplecăm urechea la strigătul de ajutor și inima la nevoia altuia. 

Trezirea lume..!!!

Sit tibi terra livis Yue Yue
R.I.P.

Ceva de genul 'hi'))

Nuștiu ce m-a apucat să scriu aici...Poate simpla necesitate de a-mi întinde gîndurile pe o foaie de hîrtie(dar ceea ce fac acum e un simplu tastat cu miros de sufocare). Totul s-a primit spontan, dar știți cum se zice - *spontanietatea este produsul unor lungi meditații* (chiar nuștiu cine a spus, dar respect pentru cuvintele adevărate). De obicei lumea se prezintă *sunt așa și așa, îmi place asta sau cealaltă..chestii trestii becușoare.*...eu sunt mai modestă și am așteptat întodeauna să mă caracterizeze altcineva. Nu vreau să spun că sunt friendly ca mai apoi să intru în conflict cu cineva, să zic că sunt cuminte ca mai apoi să-mi spună toți *dute naibii că ești nebună*...chestii de acest gen(sper că ați înțeles). De două luni încoa' observ în mine tendința de a vorbi multe și de toate, vrute și nevrute. Am devenit o fabrică de idei și acțiuni,  fascinată de realități metaforice și o doritoare înfocată de a lăsa amprenta pe ceva(încă nu m-am decis anume pe ce...sau pe cineva în cel mai rău caz))) Cu fiecare zi îmi dau seama că urmez ceea ce am vrut să fac dintodeauna(pentru cei care nuștiu: sunt studentă la USM, Facultatea de Jurnalism). Încercam la o pereche să-mi aduc aminte momentul cînd am decis sa vin aici și nicidecum nu puteam. Poate pentru că e undeva acolo departe(deoarece sunt 100% că nu mi-a venit așa spontan). Îmi aduc aminte cum umblam prin casă cu telecomanda și luam interviu(hai să-i spunem așa) de la mami. Și dacă nu mă greșesc de atunci s-a prins în mine această pasiune care în sfîrșit poate izbucni la justa sa valoare. Vreau o viață gen *dute 'ncolo vino 'ncoace*. Nu îmi place să fiu *șoricelul de birou* care numai auzind comanda începe să rotească chestia aia funny. Vreau să fiu cît mai aproape de ceea ce se numește VIAȚĂ, evenimente, realitate. Vreau să spun tot ce gîndesc, fără inhibiții și fără să îmi pun întrebarea 'ce dacă?'. Pur și simplu vreau să-mi fac calea mea pe care să pășesc îndrumată de susținerea zilei de ieri, fericită cu ziua de azi și sigură pe ziua de mîine.

WiTh lOvE ... Tanyusha ©