E greu să îți transformi sentimentele în cuvinte. E greu să explici cum te simți. Cînd cineva te întreabă *ce sa întîmplat* e imposibil să răspunzi. Nimeni nu te înțelege chiar dacă a trecut printr-o situație asemănătoare. Situațiile poate sunt identice, dar sentimentele și impactul lor asupra oamenilor sunt total diferite. Fiecare are problemele sale, motivele sale să fie trist, să plîngă. Poți să fii distrus pe dinăuntru, dar niciodată să nu spui de ce. Nimeni nu te înțelege. Nimănui nu-i pasă.
Urăsc sentimentul acesta. Cînd pur și simplu aștepți. Aștepți să ajungi cît mai repede acasă, în camera ta, să închizi ușa, să te arunci în pat și să descarci tot ce ai ținut în tine pe parcursul zilei. Sentimentul acesta de resemnare și disperare. Sentimentul cînd nimic nu e rău, dar nimic nu e bine. Și ești obosit. Obosit de tot, obosit de nimic. Și pur și simplu vrei pe cineva acolo, lîngă tine, care să îți spună că totul e bine. Dar nu e nimeni. Și îți dai seama că trebuie să fii tare pentru tine. Dar ești obosit să aștepți.
Obosit să fii tare.
Și măcar 1 dată ai dori ca totul să fie simplu.
Să îți fie ușor.Să fii ajutat.Să fii salvat.
Mai speri.Mai aștepți.
Continui să fii puternic și să lupți.
Cu lacrimi în ochi, dar continui să o faci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu